Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi relativ staţionar în prima parte a intervalului la valori de 9.300 – 9.200 metri cubi pe secundă (mc/s), apoi în scădere uşoară până la valoarea de 9.000 mc/s, situându-se peste mediile multianuale ale lunilor mai (7.250 mc/s) şi iunie (6.400 mc/s).
Potrivit prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la data de 3 iunie, în aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere, exceptând prima parte a intervalului când vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Calaft şi partea a doua a intervalului când vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Călăraşi şi relativ staţionare pe sectorul Cernavodă – Galaţi.
De asemenea, prognoza săptămânală (28 mai – 3 iunie) emisă pentru râurile din România arată că debitele medii zilnice vor fi în prima jumătate a intervalului de prognoză, în general în creştere, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării.
În cea de-a doua jumătate a intervalului debitele vor fi, în general, în scădere, exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din ţară, unde vor fi în creştere ca urmare a propagării.
Hidrologii susțin că în prima parte a intervalului de prognoză sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi pâraie, formarea de viituri rapide cu efecte de inundaţii locale şi creşteri importante de niveluri şi debite, pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post