sâmbătă, ianuarie 17, 2026

Știrile din lumea ta!

Vești bune pentru locuitorii orașului Năvodari! Se pun bazele transportului public cu autobuzele CT BUS

„CT BUS va ajunge la Năvodari!”, este declarația primarului orașului Năvodari, Florin Chelaru. Ieri a fost semnat, la Primăria Constanța, Actul Constitutiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Constanța.

„Alături de colegii de la Constanța, Cumpăna, Ovidiu și Valu lui Traian, punem bazele transportului public de persoane metropolitan cu autobuzele CT Bus! La Năvodari intrăm astfel în linie dreaptă cu reintroducerea Liniei 23! Știu că a trecut mult timp, dar nu ne dăm bătuți si vom avea transport Constanța-Năvodari cu autobuze electrice CT BUS”, este mesajul transmis de edilul orașului Năvodari.

Potrivit lui Florin Chelaru, autoritățile locale din Năvodari au așteptat până acum ca Primăria Constanța să finalizeze studiile cu privire la transportul public în comun pe linia 23.

„Studiile au arătat că acest tip de transport este viabil și trebuie să fie viabil, mai ales că noi nu suntem la începuturi. După toate studiile făcute, au dat hotărârile de consiliu local, toate cele 4 UAT-uri și acum am făcut încă un pas important: semnarea actului constitutiv”, a spus primarul.

Edilul Năvodariului a explicat, în cadrul unui interviu acordat Antena 3 Constanța, și care sunt avantajele acestui demers. Potrivit lui, este un plus atât pentru comunitatea din Năvodari, cât și pentru constănțeni, pentru că, prin introducerea autobuzelor, vor circula mult mai puține mașini, întrucât vor fi mulți oameni care nu vor mai pleca cu mașina la serviciu sau la școală, ci vor opta pentru transportul în comun.

Florin Chelaru a mai spus că până la începutul anului viitor, va fi operațional totul. „Mai sunt câteva etape care trebuie îndeplinite. O să venim cu studiul de fezabilitate într-o lună și jumătate, două, maxim, în consiliul local”, afirmă edilul, care a declarat că vrea să aducă cât mai multe autobuze electrice.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal