Începe „Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești” de la Constanța

Constănțenii și turiștii sunt așteptați în perioada 15-18 iunie la Pavilionul Expozițional Constanța, acolo unde va avea loc „Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”. La eveniment vor lua parte artiști consacrați de muzică populară și de petrecere, tarafuri, ansambluri folclorice și ale comunităților locale.

Aflat la prima ediție, festivalul dedicat tradițiilor gastronomice și culturale locale din Dobrogea este organizat de Consiliul Judeţean Constanţa, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța și Asociația Patronală RESTO Constanța.

„Constănțenii, dar și turiștii aflați, în această perioadă, la malul mării, sunt invitați, pe parcursul celor patru zile de festival, să se delecteze cu o varietate de produse culinare tradiționale din pește și fructe de mare. Nu vor lipsi nici degustările de vinuri produse în cramele din Dobrogea. Festivalul va reuni, în calitate de expozanți, numeroși producători de profil, cherhanale și restaurante cu specific pescăresc, dar și pe cei mai iscusiți maeștri bucătari, care îi vor aștepta pe amatorii preparatelor din pește cu rețete apetisante, pe toate gusturile”, au transmis organizatorii.

În cadrul festivalului și-au anunțat prezența artiști celebri precum Elena Gheorghe, Valentin Sanfira, Ionuț Dolănescu, Stelu Enache, Ovidiu Lipan Țăndărică, Ionuț Galani, Nikolaos Papadopoulos, dar și renumite tarafuri și ansambluri folclorice, care vor întreține atmosfera. 

Totodată, „Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești” are și o componentă multiculturală specifică, de altfel, regiunii dintre Dunăre și mare, urmând să se desfășoare spectacole cu dansuri și cântece tradiționale românești, susținute de Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâulețul”, cât și de ansambluri ale comunităților locale precum: aromâni, tătari, turci, lipoveni, greci.

Iată întregul program cultural-artistic al Festivalului:

15 Iunie – Joi:

15:00 – 17:00  DJ

17:30 – 20:30

  • Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâulețul’’
  • Ionuț Ghițulescu (45 minute)
  • Ionuț & Doinița Dolănescu (45 minute)

20:30 – 21:30  Elena Gheorghe & BAND (60 minute)

16 Iunie – Vineri:

15:00 – 17:00 DJ

17:00 – 17:20 Ansamblul de dans al comunității Lipovene – ,,Galuboe More’’ (20 minute)

17:20 – 17:40 Ansamblul de dans al comunității Tătare – ,,Qarasu’’ (20 minute)

17:40 – 18:00 Ansamblul de dans al UDTR – ,,Fidanlar’’ (20 minute)

18:00 – 18:20 Ansamblul de dans al comunității Aromâne – ,,Iholu’’ (20 minute)

18:20 – 18:40 Ansamblul de dans al comunității Elene (20 minute)

18:40 – 19:30 Mircea Cazan (50 minute)

19:30 – 20:30 Nikolaos Papadopoulos (60 minute)

20:30 – 21:15 Viorica Macovei (45 minute)

21:15 – 22:00 Valentin Sanfira

17 Iunie – Sâmbătă:

11:30 – 12:15 Scenă de teatru – Căluțul de mare

15:00 – 17:00 DJ

17:30 – 18:00 Ansamblul Folcloric ,,Româncuța’’ Cumpăna

18:00 – 19:00 Ionuț Galani & Ansamblul Asteria (60 minute)

19:00 – 20:00 Taraful Lătărețu (60 minute)

20:00 – 21:00 Stelu Enache & Ovidiu Lipan Țăndărică (60 minute)

21:00 – 22:00 Taraful Cleante (60 minute)

Programul serii de sâmbătă se va încheia cu un impresionant foc de artificii.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal