Dosarul pentru casarea a 5.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani din Constanța a fost aprobat marți de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Astfel, au fost alocate 12 milioane de lei (la care se adaugă încă 3 de la bugetul local) pentru plata celor 3.000 de lei pe care îi va primi fiecare constănțean care se va înscrie în program.
„În momentul în care AFM va anunța sesiunea de înscriere pentru beneficiarii individuali, vă vom oferi informațiile necesare pentru a vă înscrie. Ulterior, vom continua cu procedura pentru încheierea contractului de finanțare cu fiecare în parte”, a transmis primarul Vergil Chițac.
După semnarea contractului, autoturismul va fi predat la colectorii autorizați conform legii și radiat din circulație și din rolul fiscal.





