Absolvenții instituţiilor de învăţământ din promoţia 2023 sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea.
AJOFM Tulcea vine astfel în sprijinul tinerilor care doresc să beneficieze de servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, mediere a muncii, servicii de formare profesională, precum şi de alte măsuri de stimulare a ocupării.
Actele necesare pentru înregistrarea absolvenţilor ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, sunt:
– actul de identitate;
– diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
– Curriculum Vitae;
– declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate;
– acord de utilizare a datelor cu caracter personal.
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ, se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
Potrivit legii, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din raza cărora îşi au domiciliul şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) în vigoare la data încadrării (ISR – 598 lei).
După expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenţii s-au înregistrat ca persoană în căutarea unui loc de muncă, pot beneficia, la cerere, de indemnizaţie de şomaj în cuantum de 50% din valoarea ISR în vigoare, pentru o perioadă de 6 luni. Persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj.
Discussion about this post