Efectul unei conduceri implicate: unul dintre sediile PSD Constanța, neîncăpător

Dacă în urmă cu aproximativ 2 ani, Partidul Social Democrat avea un singur sediu la Trocadero, de când președinte este Ion Dumitrache, partidul se poate lauda deja cu 4 sedii.

Unul dintre acestea este cel de la Abator, acolo unde aseară a avut loc o ședință cu membrii ZONEI 3 și conducerea acesteia: Ionel Damian – șef zona 3, Dan Dobrescu – adjunct zona 3, Dana Lazăr – șef subzona, Gheorghe Crantea – adjunct zona 3.

Deși sediul este unul generos, de aceasta data a fost neîncăpător – peste 80 de persoane au fost prezente, o parte fiind nevoiți să participe la ședință din exterior. Aceasta este efectul unui conduceri implicate.

La ședință au participat și s-au mobilizat și Boloș Petru, alături de Alexa Daniela. Prezenți au fost și Mihu Stefan, respectiv consilier Dobre Claudia.

„Nimic nu s-ar fi putut face fără implicarea și dedicarea Președintelui PSD MUNICIPIUL CONSTANȚA – Ion Dumitrache și a secretarului Dede Perodin!”, au transmis reprezentanții Organizației.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal