Ultimul joc din sezonul regulat pentru CSM Constanța
Liderul Grupei 3 din Liga Națională de Rugby, CSM Constanța susține o restanță a sezonului regulat cu Bucovina Suceava programată duminică, 2 iulie, de la ora 10, pe Stadionul “Flacăra” din Năvodari.
Formația pregătită de antrenorii de Radu Nicolae Mocanu și Claudiu Trandafir este neînvinsă în grupa a 3-a, (cinci meciuri și cinci victorii) și indiferent de rezultatul întâlnirii de duminică, va termina pe primul loc.
Vă reamintim în meciul tur de la Suceava, CSM Constanța s-a impus clar cu 64-15.
Conform criteriilor din regulamentul competiției, în a doua parte a campionatului, CSM Constanța va evolua într-o grupă, alături de Steaua București, Universitatea Cluj, CSM Galați și Bucovina Suceava.
Înaintea meciului de duminică, antrenorul Nicolae Radu Mocanu a declarat: “Ne dorim să continuăm seria victoriilor și să facem un meci bun la finalul primei părți a campionatului. Va urma o scurtă vacanță de o săptămână, după care vom reveni la antrenamente pentru meciurile care vor urma de pe 12 august.”
Având în vedere, că vor urma partide dificile, echipa constănțeană s-a întărit prin transferul a cinci rugbyști din Fiji, dintre care, cel mai cunoscut este Eseria Vueti, fost jucător la Farul Constanța și Steaua București.






Fii primul care comentează acest articol.