Începând cu ora 09:00, se ridică restricţiile instituite pe A2 pentru lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea. Taxa de peaj la Feteşti rămâne suspendată până la finalizarea tuturor operaţiunilor administrative necesare reinstituii acesteia, anunță CNAIR.
Potrivit CNAIR, în prezent, stadiul fizic al lucrărilor de reabilitare este de 78%, iar după finalizarea sezonului estival, se vor mai introduce restricţii de trafic pentru realizarea ultimelor lucrări de mult mai mică anvergura, în vederea finalizării reabilitării şi realizării recepţiei.
Lucrările de reparaţii structurale realizate la podurile dunărene Borcea şi Cernavodă vor avea o perioada de serviciu de cel puţin 40 de ani, garanţia fiind de 5 ani după recepţie.
„Menţionăm faptul că defectele structurale la tablierele din beton armat ale podului peste braţul Borcea, calea 2, au fost evaluate prin carotare încă din vara anului 2022. Experţii responsabili de interpretarea rezultatelor de laborator, au solicitat înca o evaluare a betonului suprastructurii, după decopertarea straturilor căi şi a betonului de pantă. Astfel, în luna martie 2023 a avut loc ultima evaluare a stării de degradare a suprastructurii de beton armat a podului. După interpretarea ultimelor rezultate, experţii au luat decizia de a spori cantităţile de beton structural necesare a fi înlocuite. Având în vedere şi faptul că lucrările de decopertare erau complet realizate, CNAIR împreună cu antreprenorul au depus toate eforturile pentru a se finaliza cât mai repede lucrările programate cât şi cele suplimentare stabilite de experti în luna martie. Odată cu decopertarea straturilor căii şi demolarea betonului de pantă vechi, posibilitatea de a etapiza intevenţia şi deschiderea circulaţiei mai devreme era pratic nula”, au transmis reprezentanții CNAIR.
Pentru lucrările de reabilitare executate in perioada martie – iulie 2023, după hidrodemolarea betonului degradat din suprastructură, au fost utilizate 1170 mp cofraje, 293 t material metalic (confetii metalice si armaturi) precum și 872 mc beton turnat.





