17 infracțiuni constatate în flagrant, o persoană urmărită internațional depistată și în jur de 100 de sancțiuni contravenționale aplicate. Sunt rezultatele acțiunilor preventiv-reactive, cu efective mărite, desfășurate atât în mediul urban, cât și în cel rural, desfășurate ieri de polițiștii și jandarmii tulceni.
Acțiunile s-au desfășurat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor cu violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Pentru neregulile contatate au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale, 65 dintre acestea au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar 34 au fost aplicate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002.
Valoarea totală a sancțiunilor este de aproximativ 39.425 de lei.
Totodată, au fost constatate în flagrant 17 infracțiuni și a fost depistată o persoană urmărită la nivel național.
Discussion about this post