Se intervine astăzi cu utilaje de asfaltare pe strada Plugului, tronsonul cuprins între strada Prelungirea Recoltei și strada strada Corneliu Coposu, informează Primăria Municipiului Constanța. Pentru buna desfășurare a lucrărilor, circulația autovehiculelor este restricționată total, până la ora 16:00. Aceleași restricții de circulație vor fi aplicate și mâine, în intervalul orar 08.00 – 16:00.
După ce a fost decopertat vechiul strat de uzură, astăzi carosabilul este recondiționat cu un nou strat de asfalt.
În paralel se acționează cu utilaje pentru frezarea vechiului strat de uzură pe strada Liviu Rebreanu, tronsonul cuprins între bulevardul Tomis și strada Prelungirea Recoltei. Lucrările se desfășoară astăzi și mâine, în intervalul orar 08:00-16:00, traficul rutier fiind restricționat total. Ca rute alternative, se va putea circula pe străzile George Topârceanu, Corneliu Baba și Prelungirea Recoltei.
Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zonele respective sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.
De asemenea, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se efectuează lucrări.
Discussion about this post