S-au desfășurat activități de prevenire în stațiunea și Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, ce avut în vedere prevenirea infracțiunilor specifice sezonului estival, a celor săvârșite cu violență și, nu în ultimul rând, consumul de droguri sau alte substanțe interzise.
Au participat la activitățile preventive polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța.
Astfel, polițiștii au purtat discuții cu turiștii din stațiunea Vama Veche, dar și cu persoanele aflate în tranzit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, scopul fiind acela de a nu deveni victime ale infracțiunilor.
Totodată, polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Postului de Poliție Agigea au desfășurat activități de prevenire a furturilor de și din autovehicule, a faptelor săvârșite cu violență și a consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în rândul conducătorilor auto aflați în Poarta de acces nr. 7 a Portului Constanța.








