Un TIR care transporta piatră s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu un tractor. În urma incidentului dintre cele două autovehicule, două persoane au fost rănite, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța.
Potrivit primelor informații, tirul s-a răsturnat în afara părții carosabile. Două persoane au fost rănite în urma accidentului auto.
Evenimentul rutier a avut loc la Tortomanu, în județul Constanța, unde o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță județean Constanța s-a deplasat de urgență.
De la Detașamentul Medgidia a intervenit o autospecială cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj SMURD B.
„La locul accidentului au fost găsite două victime, una refuză transportul la spital iar cealaltă este transportată la UPU Constanța de echipajul SAJ”, transmit reprezentanții SAJ Constanța.
Victima transportată la spital este unul dintre șoferi, un bărbat, în vârstă de 33 ani, care a suferit un traumatism toracic.