marți, mai 20, 2025

Știrile din lumea ta!

Câine agresiv, capturat de jandarmi

Jandarmii Grupării Mobile Constanța aflați în serviciu pe raza stațiunii Vama Veche au fost informați, astăzi, de către un turist cu privire la un câine agresiv care aleargă liber pe faleza stațiunii și sperie turiștii. Trecând la verificarea informației, în scurt timp jandarmii au identificat un câine din rasa Amstaff care alerga dezorientat pe plaja printre turiștii, fără a avea lesă sau botniță.

Oamenii legii au reușit să îl prindă și să-l îndepărteze din zonă.

Câinele a fost transportat la sediul Poliției Vama Veche cu ajutorul unei mașini aparținând Poliției Române dotată cu cușcă și predat mai apoi Serviciului Public de Ecarisaj din cadrul Primăriei Limanu, unde urmează realizarea cercetărilor ce se impun pentru găsirea și tragerea la răspundere a proprietarului, dacă situația o va impune.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal