Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat astăzi că s-a decis suspendarea, pe o perioadă limitată, a Gabrielei Firea din funcţiile de preşedinte al PSD Bucureşti şi din cea de prim-vicepreşedinte al partidului, iar Paul Stănescu va prelua conducerea interimară a organizaţiei din Capitală.
„Nu există autosuspendare în statut, de aceea s-a şi supus la vot suspendarea pe o perioadă limitată de timp şi numirea domnului Paul Stănescu în funcţia de preşedinte interimar a organizaţiei Bucureşti”, a spus Ciolacu la sediul central al PSD, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului.
El a adăugat că Gabriela Firea nu a greşit cu nimic, instituţional, în cazul centrelor rezidenţiale pentru vârstnici.
„Doamna Firea, din punctul meu de vedere, ca şi prim-ministru, nu a greşit cu absolut nimic instituţional. Doamna Firea nu a avut nicio atribuţie în ceea ce priveşte centrele pentru persoanele cu dizabilităţi. (…) Nu a avut nicio atribuţie în acest domeniu. Presupun că demisia domniei sale a venit în urma anumitor dezvăluiri de către presă şi, la fel cum am spus şi în Consiliul Politic Naţional, să fie un lucru pe care să îl învăţăm fiecare dintre noi, să avem grijă de oamenii care apar pe lângă persoanele publice, cei care ne fotografiază, ne filmează, sunt binevoitori, ca pe urmă să folosească aceste conjuncturi, în care câteodată nu sunt invitaţi, ca să îşi vadă anumite scopuri economice. Este un cost mare, dar cred că cu toţii, şi eu şi colegii mei, trebuie să avem foarte mare grijă cu cei care apar din când în când în anturaj”, a menţionat Ciolacu.
Întrebat pe ce perioadă este suspendată din funcţii Gabriela Firea, Marcel Ciolacu a spus: „Momentan, conform statutului, nu este o perioadă limitată de timp, până în momentul în care se lămuresc toate lucrurile. În acest moment este suspendată şi din funcţia de prim-vicepreşedinte”.
Liderul PSD a evitat să răspundă la întrebarea dacă o mai susţine pe Firea pentru a candida la funcţia de primar general al Capitalei.
„În acest moment nu avem alegeri locale, nici generale, nici europarlamentare. Sunt ferm convins că în momentul respectiv o să vorbim despre acest lucru”, a conchis Ciolacu.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post