Fermierii care utilizează terenuri arabile, inclusiv pajişti temporare, nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor, inclusiv iarba/vegetaţia rămasă după cosirea/recoltarea pajiştilor temporare, conform standardului GAEC-3 ce trebuie respectat începând cu anul de cerere 2023, informează marţi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat.
„Fermierii şi alţi beneficiari care primesc sprijin prin intervenţiile din Planul Strategic 2023-2027 trebuie să respecte normele privind condiţionalitatea pe întreaga exploataţie agricolă şi pe tot parcursul anului de cerere. Astfel, standardul GAEC 3 este aplicabil pentru toate exploataţiile agricole, pentru toţi fermierii care au la dispoziţie terenuri arabile, având ca cerinţă obligatorie interzicerea arderii miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile. Fermierii care utilizează terenuri arabile, inclusiv pajişti temporare, nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiţă ş.a.), inclusiv iarba/vegetaţia rămasă după cosirea/recoltarea pajiştilor temporare”, se arată în comunicat.
APIA anunţă încheierea unui Protocol de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în baza căruia părţile se angajează să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de control.
„APIA, GNM şi IGSU, elaborează materiale informative (afişe, pliante, postere, comunicate de presă etc.) cu privire la interdicţia arderii miriştilor şi vegetaţiei uscate pe terenurile arabile, precum şi transmiterea lor către structurile judeţene ale APIA, GNM şi IGSU, în vederea diseminării către populaţie, în cadrul campaniilor de informare publică. Standardul GAEC 3 are ca obiectiv principal menţinerea nivelului de materie organică din sol, prin interdicţia arderii miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile. Fermierii care respectă standardul GAEC 3 contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) provenite din agricultură”, notează sursa citată.
În cazul în care se constată că o anumită suprafaţă a exploataţiei a fost arsă, dar arderea se datorează unor cauze necunoscute, pentru a nu fi sancţionaţi, fermierii pot prezenta în cel mai scurt timp la Centrul APIA la care a depus cererea copia procesului verbal de intervenţie întocmit de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau copia după sesizarea (plângerea) depusă de acesta la secţia de Poliţie pe raza căreia s-a produs incidentul, iar după finalizarea cercetărilor trebuie să prezinte şi copia documentului de soluţionare a sesizării făcute, precizează reprezentanţii APIA.
Discussion about this post