Căldura devine tot mai sufocantă în Grecia. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul local de Meteorologie (EMY) a prognozat un cod roşu de caniculă, valabil până în 27 iulie.
Sunt așteptate temperaturi extreme, de până la 44 grade Celsius, iar pe alocuri chiar și mai ridicate.
Valul de căldură extremă care va afecta întreg teritoriul elen, însoţit de vântul puternic, va menţine gradul de risc în ceea ce priveşte producerea incendiilor de vegetaţie, context în care Ministerul pentru Crize Climatice şi Protecţia Cetăţeanului elen a emis un nou avertisment privind nivelul ridicat al pericolului apariţiei focarelor de incendiu (gradul 4 din 5), informează MAE.
MAE le reaminteşte cetăţenilor români că legislaţia elenă interzice şi sancţionează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc şi poate genera astfel apariţia unui focar de incendiu.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post