Bărbatul aflat pe mare, care a contactat azi-noapte Centrul Maritim de Coordonare și a cerut ajutor, este sportivul de anduranță Alexandru Florian Dumbravă, a transmis conducerea Autorității Navale Române.
Alexandru Dumbravă era într-o barcă de 9 metri lungime, cu vâsle, și a fost localizat la aproximativ 80 de mile marine distanţă de Mangalia. El a fost preluat de nava ARSVOM Maia, iar în jurul orei 13:00 va ajunge la Mangalia, au precizat salvatorii.
Potrivit paginii sale de Facebook, sportivul pornise pe mare într-o aventură cu scop caritabil.
„Când eşti pe mare ai timp să te gândeşti la multe, iar în ultima vreme m-am gândit la cât de norocos sunt. Că am viaţa pe care o am, că sunt sănătos, că pot face ceea ce îmi place. Aşa că am ales să traversez Marea Neagră pentru cei mai puţini norocoşi şi sper că cei care mă susţin sau se simt apropiaţi de cauză să doneze astfel încât 20 de copii cu dificultăţi de vorbire să primească ajutor şi să se integreze mai uşor în societate. Doborâm un record şi facem bine împreună”, a transmis Alex Dumbravă.
Aventura în care a pornit sportivul, singur, înseamnă 1.200 de kilometri, vâsliți în 20 de zile, de la Mangalia până la Batumi, în Georgia.
Alexandru Dumbravă deţine un record mondial pentru traversarea Mării Negre în echipaj extins.
Discussion about this post