Consultare publică extrem de importantă, la Cumpăna. Localnicii și reprezentanții administrației publice s-au întâlnit pentru a dezbate prevederile proiectului “Alternativa Techirghiol”.
Proiectul presupune realizarea unei autostrăzi de aproape 29 de kilometri care se va desprinde din actuala autostradă A4 (Centura Constanței), chiar din zona actualului nod cu Autostrada Soarelui A2 și va lega Constanța de sudul litoralului.
Întâlnirea a avut ca scop informarea autorității publice locale, cât și a locuitorilor care sunt proprietari de terenuri în zonele unde urmează să prindă contur proiectul, cu privire la faptul că a fost definitivat traseul lucrărilor și implicit stabilite parcelele de teren din domeniul privat și public ce vor fi afectate de lucrare, cu suprafețele exacte pe fiecare parcelă.
Cei interesați, pot cere informații suplimentare la sediul Primăriei Cumpăna, la compartimentele Registru Agricol și Urbanism.
Discussion about this post