Atenţionare de călătorie în Grecia. Pericol de extindere a incendiilor de vegetaţie de gradul 5

Autorităţile elene menţin avertizările privind riscul ridicat de producere a incendiilor de vegetaţie de gradul 5 pentru întreg teritoriul ţării, pe fondul codului roşu de caniculă din perioada 25 – 27 iulie, informează Ministerul Afacerilor Externe. Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă trebuie să țină cont de aceste avertizări.

Având în vedere că, din cauza condiţiilor meteo extreme, pe teritoriul elen au loc mai multe incendii de vegetaţie în Insulele Rodos, Corfu, Evia, Peninsula Peloponez – Corint, MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să se deplaseze în această perioadă în această ţară să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situaţia existentă şi să evite zonele în care există incendii în desfăşurare sau un risc iminent de producere a acestora, precizează un comunicat al MAE transmis marţi.

De asemenea, MAE recomandă cetăţenilor români, care se află într-o zonă în care se manifestă un incendiu, să respecte cu stricteţe instrucţiunile autorităţilor locale şi să urmărească în permanenţă sursele oficiale de informare publică.

Legislaţia elenă interzice şi sancţionează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc şi poate genera astfel apariţia unui focar de incendiu, menţionează Ministerul de Externe.

Totodată, cetăţenii români aflaţi în Grecia care observă producerea unui incendiu vor putea anunţa imediat evenimentul la numerele de telefon 112 (număr unic de urgenţă) sau 199 (serviciul de pompieri).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

UPDATE

Astăzi, pompierii români aflați în insula Rodos au primit noi misiuni. Cei 52 de salvatori acționează în zona localității Platania, pentru limitarea propagării incendiului și menținerea unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată.

Temperaturile se mențin la cote caniculare, iar vântul prezintă intensificări puternice, fapt ce îngreunează intervenția salvatorilor.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal