Incendiile din Rhodos sunt pe cale de a fi oprite, acestea fiind reduse într-o zonă greu accesibilă pe munţi, departe de orice sat sau locuinţă, a transmis ieri Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism.
“Conform anunţului Departamentului de Pompieri al Greciei, incendiul din Rhodos s-a redus într-o zonă greu accesibilă pe munţi, departe de orice sat sau locuinţă. Vremea, de asemenea, s-a schimbat în bine, urmând să fie ploi în multe zone. Autorităţile elene consideră că nu va mai exista niciun pericol şi că vor stinge incendiul foarte curând“, informează ANAT, într-un comunicat.
Secretarul General al Organizaţiei Naţionale de Turism a Greciei, Dimitris Fragakis, a precizat că declararea stării de urgenţă în Insula Rhodos nu înseamnă că pentru turişti n-ar fi sigur să viziteze insula.
Discussion about this post