Garda de Mediu Constanța a efectuat verificări pe BALTA HOPA din albia fluviului Dunărea, împreună cu reprezentanți ai A.B.A.Dobrogea Litoral, ANANP Constanta și IPJ Constanta-Secția 8 Băneasa. În urma acestora, inspectorii au găsit o construcție pe structura din lemn, realizată de o persoană cu domiciliul în Călărași, fără să dețină documente pentru proiectul aflat in curs de realizare.
Construcția a fost identificată pe malul drept al Dunării, la kilometrul 374.
Potrivit informațiilor, zona se afla în ariile naturale protejate ROSPA 0039 Dunăre Ostroave și ROSAC 0022 Canaralele Dunării.
„Având in vedere ca aceasta locație este parte din Planul de management pentru arii naturale protejate ROSCI 0022 Canaralele Dunării și ROSPA 0039 Dunăre Ostroave, inițiatorul lucrărilor a fost sancționat contravențional cu amenda de 3.000 lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 57/ 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, fiind impusă măsura de dezafectare a structurii din lemn realizata in ariile naturale protejate”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.



Discussion about this post