Un bărbat a fost luat azi în primire de jandarmi, la Mangalia, de cum a coborât din tren.
Oamenii legii au observat că are un comportament suspect și l-au legitimat, moment în care respectivul a devenit agitat. La controlul corporal, au descoperit „două „grindere”, un pacheţel cu o substanţă vegetală sub formă de muguri de culoare verde-oliv şi un pacheţel cu foiţe de ţigară”, a precizat Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța.
Bărbatului i-au fost întocmite acte de constatare pentru infracţiunea de deţinere de substanţe interzise (în conformitate cu Legea 143/2000, pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri), iar substanţele găsite au fost confiscate și predate polițiștilor.
În conformitate cu prevederile legii 143/ 2000, Articolul 4, „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani”.
Sursa foto: Facebook – Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța
Discussion about this post