vineri, mai 16, 2025

Știrile din lumea ta!

L-a călcat cu mașina, apoi și-a văzut de drum

Un tânăr de 26 de ani a fost reținut sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului. Bărbatul ar fi condus, ieri, în jurul orei 04:40, un autoturism, pe D.N. 39, între stațiunea Costinești și comuna Tuzla, și ar fi accidentat un bărbat, de 38 de ani, care se deplasa pe marginea drumului. Ulterior, șoferul ar fi părăsit locul faptei, fără a se interesa de starea victimei, informează Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.

În urma accidentului rutier, pietonul a fost grav rănit, fiind transportat la spital, unde, ulterior, a decedat.

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier l-au identificat pe conducătorul auto în aceeași zi.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

„Acesta a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța”, precizează IPJ Constanța.

La data de 19 august a.c., a fost prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal