Un accident mortal s-a produs în această dimineață, în jurul orei 5:20, pe DN39/E87 (Mangalia – Vama Veche) la ieșirea din localitatea 2 Mai. O mașină a intrat într-un grup de 8 pietoni. Doi tineri – un băiat de 21 de ani și o fată de 20 de ani – și-au pierdut viața.
La fața locului au ajuns de urgență două echipaje SMURD, trei ambulanțe și mai multe mașini de poliție.
În urma impactului, au fost rănite alte 3 persoane. Este vorba despre o tânără de aproximativ 20 de ani și doi băieți de 19, respectiv 20 de ani. Toți au fost transportați la Spitalul din Mangalia.
UPDATE:
Potrivit IPJ Constanța, după impact, șoferul – în vârstă de 19 ani – a părăsit locul accidentului, fiind găsit de polițiști, la scurt timp, în stațiunea Vama Veche.
Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină. De asemenea, conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Discussion about this post