Nu există om în Constanța care să nu știe cine este sau cine a fost Radu Mazăre. De la primar la pușcăriaș, de la om de afaceri la golan, Radu a trecut prin multe faze. A fost iubit, a fost apreciat, a fost și huiduit, dar astea sunt de domeniul trecutului și nu asta este scopul acestui articol. Ce vrem acum este să va împărtășim experiența noastră la Aqua Magic, locul în care adulții plătesc 100 de lei intrarea.
În schimbul acestei sume, te aștepți să beneficiezi de puțină decentă, în schimb, dai de tobogane ruginite, unele ieșite din uz (Slavă Domnului) și unele funcționale, dar din care ieși julit, așa cum a pățit ieri o fetiță, care a zis că nu se va mai niciodată „în pâlnie” .
Dar aceasta este doar experiență copiilor. Adulții, pe de altă parte, dacă vor să își comande ceva de mâncare, primesc un număr de telefon, vine cineva, le ia comandă (greșit), o aduce în 40 de minute de 3 ori până servește ceea ce ar fi trebuit să aducă de prima dată.
Când vrei să plătești – ești întrebat „Cash sau card?” Dacă ai ghinionul să plătești cu cardul, trebuie să te duci tocmai la restaurant, pentru că nu există POS portabil și nici nu ți se dă această informație din timp, așa că, în papuci sau nu, în slip, ud, prin soare, străbați parcul acvatic pentru a achita nota de plată, deși erai convins că dacă ai comandat la „botul calului”, acolo urmează să plătești, dar nu, te așezi la o „coada” care nu este mică deloc!
Constănțeni, atenție ce locuri frecventați în concediu! Dacă ceva e scump, nu înseamnă că este și demn de prezența voastră!
Cui îi aparține Aqua Magic?
În 2019, în Monitorul Oficial al României a fost publicată decizia Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor APV Media Turism SĂ, încheiată la dată de 18.10.2019, astfel:
„La şedinţa Adunării Generale Excepţionale a Acţionarilor, legal constituită, la domiciliul fiscal al societăţîi situat în Constanţa, bulevardul Mamaia, parc Aqua Magic, clădire corp administrativ, s-au prezentat Mazăre Victoria-Gabriela, care deţine 999 de acţiuni, reprezentând 99,9% din capitalul societăţii; Mazăre-Petcu Radu-Ștefan, care deţine o acţiune, reprezentând 0,1% din capitalul societăţii.
Acţionarii prezenţi, reprezentând 100% din capitalul social, au hotărât transformarea acţiunilor la purtător în acţiuni nominative; prelungirea mandatului administratorului unic pe o perioadă de patru ani; împuternicirea Sorinei-Gina Hortolomei-Moscu să semneze actul constitutiv actualizat, să depună şi să ridice documente la de la Oficiul Registrului Comerţului. Participarea asociaţilor la profit pierderi este proporţională cu participarea la capitalul social”, se arată în document.
Așadar, dna Sorina Moscu este cea care manageriază (defectuos) această afacere. De ce spunem asta? Deoarece parcul acvatic este un loc în care pericolele te pândesc la tot pasul și cu greu reușeșți să părăsești incinta neaccidentat sau fără frustrări, deși tariful de la intrare este unul de nivel european – 100 lei de persoană.
Discussion about this post