Veşti bune pentru pacientele secţiilor clinice Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean “Sf. Apostol Andrei” Constanţa. Graţie unei donaţii generoase, spitalul a fost dotat, de curând, cu un turn complet de laparoscopie și histeroscopie 4K.
„Datorită tehnologiei de înaltă performanţă, complicaţiile postoperatorii, dar şi durerea resimţită de paciente după intervenţie sunt considerabil diminuate, iar rezultatul cosmetic este mult superior. Vindecarea rapidă a pacientelor asigură, totodată, reducerea timpilor de spitalizare şi, implicit, costuri mai mici”, a spus dr. Vlad Tica, șeful secției de Obstetrică Ginecologie.
Valoarea investiţiei este de 585.000 lei, iar mulţumirile se îndreaptă către reprezentanţii Lions Club Constanţa care au făcut posibilă această donaţie generoasă.
„Am strâns 200.000 de dolari pentru aceste echipamente și credem că putem ajuta mii de oameni cu ele. Dacă ne ajutăm între noi putem avea rezultate palpabile, iar medicii să își desfășoare activitatea cât mai bine”, a declarat Cristian Năstase, președintele Lions Club Constanța.
Echipamentul de ultimă generaţie contribuie la diagnosticarea rapidă, corectă şi tratarea în cele mai bune condiţii a unei patologii diversificate (chist ovarian, dermoid, torsiune anexială, endometrioză, infertilitate, sarcină ectopică, boală inflamatorie pelvină, dureri pelviene cronice, anomalii/malformaţii genitale, fibrom uterin, prolaps genital, incontinenţă urinară recidivată, avorturi repetitive, aderenţe, polipi, sangerari anormale, resturi post avort, cancer genital, etc).
„Este o trusă de endoscopie ginecologică. Valoarea totală este de 120.000 de euro și este cea mai modernă trusă pe care am avut-o. Am început deja să o utilizăm pe câteva zeci de paciente. De foarte multă vreme considerăm că o secție de bună calitate de ginecologie este vitală. Noi avem trei săli de operație și ar fi benefic să avem trei truse, nu una, însă este foarte bine că o avem și pe aceasta acum”, a precizat Vlad Tica, șeful secției de Obstetrică Ginecologie.
Tot cu sprijinul Lions Club Constanţa, anul trecut și secţia Cardiologie a fost dotată cu un echipament inovativ. Aproape 100 de pacienti au beneficiat până acum de optimizarea tratamentului, ghidată de aparatul NiCaS. Investiția se ridică la aproximativ 80.000 de euro și până acum, peste 90% dintre intervenții au avut un final fericit.






Discussion about this post