Prima manșă din dubla cu finlandezii de la HJK Helsinki a fost foarte intensă, iar fotbaliștii de la Farul Constanța au reușit o victorie, e drept, la limită dar meritată și pornesc cu prima șansă la o calificare în premieră în grupele unei competiții continentale de fotbal.
Finladezii au deschis scorul la o greșeală a defensivei campioanei, dar apoi au fost puși la respect de Budescu și compania.
Pe de altă parte, managerul Farului, Gheorghe Hagi s-a dovedit inspirat în schimbările făcute și campioana României a întors rezultatul în favoarea sa prin golurile reușite de Rivaldinho și Mihai Popescu.
La finalul meciului, Hagi a declarat:
“Meciuri europene, echilibrate. E bine că, la un moment dat, am revenit. A contat orgoliul nostru. Am jucat bine și am câștigat, e important. În prima repriză, am fost destul de previzibili și de lenți, nu ne-am mișcat. Adversarii au stat mai bine. Însă am revenit după ce am primit gol și am meritat victoria. Vedem ce va fi la retur.
Am arătat că avem caracter. Trebuie să jucăm cum am făcut-o din minutul 60, fiecare a dat ce a avut mai bun, am făcut presiunea mai bine. Băieții au făcut diferența, i-am felicitat. Am reacționat ca o echipă mare, într-un moment dificil. Avem valoare și talent mult. Nu contează cum începi, ci cum termini. Sperăm să câștigăm și în retur.”
Meciul retur HJK Helsinki – Farul Constanța va avea loc joi, 31 august, de la ora 19.00.





