Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, cea mai mare și mai reprezentativă organizație sindicală a ceferiștilor din România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că în data de 15 septembrie 2023 va declanșa o grevă de avertisment cu scopul de a atrage atenția asupra impasului în care s-a ajuns în ceea ce privește dialogul social dintre ceferiști și stat. Lipsa salariilor corecte la calea ferată, a investițiilor în material rulant de calitate și a finanțării strategice a căii ferate sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă angajații CFR.
Întreaga procedură legală de declanșare a conflictului de muncă, potrivit dispozițiilor legale în materie, a fost parcursă iar “detaliile” prin care s-a încercat amânarea sau anularea protestului nostru au fost la rândul lor, depășite, rezolvate.
„Din păcate, așa cum s-a întâmplat în fiecare guvernare care s-a angajat să rezolve problematica căii ferate, aflată, așa cum bine se știe, de ani și ani de zile, în moarte clinică, noi, ceferiștii, constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorități formulată cu claritate și public de către lucrătorul feroviar”, se arată în comunicatul transmis de Federația Națională Mișcare Comercial Vagoane.
Motivele pentru care s-a decis organizarea grevei de avertisment din 15 septembrie sunt:
- Lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.
- Lipsa finanțării strategice și coerente a căii ferate. Pentru readucerea structurii feroviare românești la parametrii europeni este nevoie de un proiect de țară corect coordonat cu structurile europene și finanțat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanțat, iar deschiderea unor șantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul țării.
- Lipsa de investiții în material rulant de calitate, modern. Nu există un plan de investiții solid în ceea ce privește înlocuirea completă a parcului de locomotive și vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii, cu greu se vor întoarce în vagoane, în astfel de condiții. Politicienii aflați în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să știe că excepțiile întăresc întotdeauna regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiționat, nu rezolvă problema.
- Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generații de ceferiști. Se amintește din ce în ce mai rar că în astfel de condiții de salarizare, dar mai ales având în vedere relația greșită care se construiește între management și lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unități strategice pentru economia româneasca, vor rămâne fără angajați. Deja, deficitul de angajați depășeste 6.000 de oameni iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.
- Probleme din ce în ce mai multe și nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar, lege votată de Parlamentul României, care nici până astăzi nu generează tot setul de efecte pentru beneficiarul său, lucrătorul feroviar.
Cele enumerate mai sus sunt câteva dintre cele mai importante probleme care rămân nerezolvate, explică Federația Națională Mișcare Comercial Vagoane, punctând și altele: „Trebuie doar să mai amintim despre condițiile de muncă din gări, depouri, revizii de vagoane, linii sau instalații, fie vara sau iarna, la temperaturi imposibile. Este important să mai precizăm că multe, prea multe din exigențele siguranței circulației feroviare cu care sunt operate transporturile pe calea ferată se rezolvă doar datorită priceperii și improvizațiilor inginerilor și lucrătorilor feroviari”.
Discussion about this post