Vești bune pentru constănțeni! Două proiecte de o importanță majoră pentru locuitorii orașului de la malul mării au fost, astăzi, aprobate, în ședința de consiliu local: Proiectul de hotărâre privind aprobarea demarării înfiinţării a patru „Centre de asistenţă şi recuperare pentru seniori″ și Proiectul de hotărâre pentru aprobarea necesităţii şi oportunităţii obiectivului de investiţii „Bazin de înot şi sală de sport multifuncţională pentru persoanele cu dizabilităţi″.
Înainte de a vota, Costin Răsăuțeanu, liderul consilierilor locali PSD (inițiatorii proiectelor), a ținut să îi transmită primarului Vergil Chițac că speră ca prefectul Silviu Coșa să nu atace mai tarziu proiectele în contencios administrativ, cum a făcut cu Bebe Trusou și Stop Depresia.
Costin Răsăuțeanu: „Sperăm domnule primar, așa, ca printr-o minune, ca aceste proiecte de interes local și așteptate de constănțeni să nu fie atacate de colegul dumneavoastră de partid”
„Constatăm că la aproape jumătate de an de când au fost depuse de către grupul PSD, proiectele privind înființarea celor 4 centre de asistență medicală și recuperare medicală pentru vârstnici și seniori și construirea unui bazin de înot și sală de sport pentru persoanele cu dizabilități și bineînțeles ca urmare a insistențelor noastre astăzi se pot vota aceste proiecte foarte importante. Sperăm domnule primar, așa, ca printr-o minune, ca aceste proiecte de interes local și așteptate de constănțeni să nu fie atacate de colegul dumneavoastră de partid , doar pentru că sunt proiectele PSD. Facem un apel către toți colegii din CLM, un apel cu toată deschiderea, ca aceste proiecte să fie sprijinite prin vot. Sunt așteptate de vârstnici și persoanele cu dizabilități”, a fost mesajul transmis de liderul consilierilor locali PSD.
Pentru a sublinia necesitatea unui bazin de înot pentru persoanele cu dizabilități, Răsăuțeanu a citit un mesaj al unei mame care are un copil cu sindrom Down.
„Persoanele cu dizabilități sunt și ele superbe ființe, sunt marginalizate de societate, de stat. Sunt altfel și credem că ele trebuie să fie tratate cu atenție. Dacă ar exista acest bazin și sala de sport, adaptate acestei categorii, cu personal calificat și dedicat, pot să apară rezultate grozave în direcția îmbunătățirii calității vieții. Spațiu privat, regulile simple și mișcările repetitive îi vor ajuta să își consume energia și să se dezvolte armonios și să le crească stima de sine”, este mesajul mamei, citit de liderul consilierilor PSD.





