Calendarul Evaluării Naţionale de anul viitor a fost publicat în Monitorul Oficial al României. Potrivit ordinului de ministru al Educaţiei, înscrierea la Evaluarea Naţională va avea loc în perioada 11 – 14 iunie 2024.
Prima probă scrisă – cea de Limba şi literatura română – este programată pentru data de 25 iunie 2024.
Pe 27 iunie 2024 va avea loc proba scrisă la Matematică, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 28 iunie 2024 proba de limba şi literatura maternă.
Afişarea rezultatelor înainte de contestaţii este programată pentru data de 3 iulie până la ora 14:00. În aceeaşi zi, între orele 16:00 şi 19:00, şi pe 4 iulie în intervalul 8,00 – 12,00 vor putea fi depuse contestaţiile.
Soluţionarea contestaţiilor va avea loc între 4 şi 9 iulie, iar pe 9 iulie se vor afişa rezultatele finale.
„La solicitarea comisiilor judeţene/ Comisiei municipiului Bucureşti de organizare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a sau din proprie iniţiativă, Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale poate aproba, în situaţii excepţionale, prelungirea/ reducerea perioadelor de evaluare/ reevaluare a lucrărilor scrise ori de afişare a rezultatelor”, se menţionează în ordinul de ministru.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post