O barcă de tip monoxilă va fi expusă la Gara Maritimă din Constanța. Acest important artefact medieval, descoperit întâmplător în vara anului 2015 la Ostrov, iar din momentul descoperirii și până în vara anului 2023, monoxila a fost depozitată în bolta XI a Edificiului roman cu mozaic.
Vechimea lemnului din care este construită barca a fost atestată la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, astfel că datarea bărcii a fost stabilită în secolele XII – XIII (o vechime de aprox. 800 de ani). Obiectul face parte din patrimoniul cultural național, ca bun de importanță tehnică, fiind în procedură de clasare în categoria Tezaur a patrimoniului cultural național.
Amabarcațiunea are formă albiată și este realizată prin scobirea unui trunchi de arbore, având o lungime de aprox. 8,80 m, lățime maximă de 0,80 m și înălțime de aprox. 0,70 m. Prezintă trei praguri de lemn, constituite din același trunchi de copac, structura pupa începând de la aprox. 0,40 m de la ultimul prag.
În țara noastră, acest tip de ambarcațiune s-a folosit din cele mai vechi timpuri pe cursurile apelor curgătoare, mai ales pe Dunăre, si până târziu în secolul XIX.
În prezent, în muzeele din România, sunt expuse monoxile la Muzeul Național al Marinei Române din Constanța, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie din Ploiești, Muzeul de Artă din Satu Mare, Muzeul Etnografic al Moldovei din Iași și Palatul Cultural din Arad, cea din Gara Maritimă fiind cea mai veche descoperită în România, până în prezent.
„Barca tip monoxilă și-a găsit cea mai potrivită gazdă – Portul Constanța. Cât va fi nevoie, Gara Maritimă îi va fi casă celui mai vechi obiect plutitor făcut de mâna omului și descoperit pe teritoriul României, strămoș al navelor de acum. Înțelegem importanța acestui bun care face parte din patrimoniul cultural național și suntem încântați că am putut să îl aducem, chiar și temporar, în sediul companiei”, a declarat Florin Vizan, director general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, a declarat.
„Operațiunea de mutare a monoxilei, deși a durat numai 3 ore, a fost complexă și laborioasă, necesitând luni bune de pregătire – fie și dacă ne referim numai la construirea suporturilor de metal, special concepute pentru a susține barca, identificarea unui vehicul de transport cu dimensiuni corespunzătoare, întocmirea documentației aferente”, transmit reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Archeologie Constanța.
„Avem responsabilitatea și datoria de a ne proteja mărturiile istorice și de a valorifica și promova întreaga moștenire culturală dobrogeană. Un astfel de artefact merită să fie conservat și expus într-un spațiu cultural adecvat, care să îl protejeze și să îl pună în valoare. Am încercat, împreună cu specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, să găsim cea mai bună soluție privind expunerea acestei piese arheologice, pe cât de valoroasă, pe atât de capricioasă din punct de vedere al condițiilor exigente de conservare și protejare. Găzduirea monoxilei în incinta Gării Maritime Constanța este o soluție provizorie, dar care respectă cu strictețe aceste condiții. Mulțumesc reprezentanților Administrației Porturilor Maritime S.A. și tuturor celor care au înțeles importanța protejării acestei moștenirii culturale și ne-au acordat suportul lor necondiționat. Cu siguranță, următoarea decizie pe care o vom lua, va pune capăt acestui traseu anevoios și va oferi, pe lângă protecția artefactului, și posibilitatea de a fi admirat de public la justa lui valoare”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Discussion about this post