UPDATE: Blocaj pe A2, în urma unui accident. Trei persoane sunt rănite

UPDATE: Blocaj pe A2, în urma unui accident. Trei persoane sunt rănite

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe autostrada A 2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 68, în zona localităţii Lehliu din judeţul Călăraşi, o autoutilitară s-a răsturnat în urma unei explozii de anvelopă.

Din primele informații, trei persoane au fost rănite, doi adulţi şi un copil, pentru care a fost solicitat la faţa locului un elicopter SMURD.

Circulaţia rutieră este oprită total pe sensul de mers către Bucureşti în vederea aterizării elicopterului şi preluării rapide a victimelor.

Valorile de trafic sunt normale, în uşoară creştere.

UPDATE

Circulaţia rutieră a fost reluată pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 68, pe sensul de mers către Capitală, după accidentul produs în zona localităţii Lehliu, a informat Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Potrivit unui comunicat, accidentul s-a soldat cu trei victime, un minor fiind transportat la spital cu elicopterul SMURD, iar doi adulţi sunt în evaluare medicală la faţa locului.               

În urma opririi traficului s-a format coloană de autovehicule în direcţia către Bucureşti de aproximativ doi kilometri, în mişcare, precizează sursa citată.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: