După aproape trei săptămâni de lucrări, doar o parte dintre constănțenii racordați la rețeaua centralizată de termoficare au din nou apă caldă. Ceilalți se văd nevoiți să mai aștepte câteva zile.
„În dimineața acestei zile au beneficiat de apă caldă, consumatorii arondați la un număr de 88 de puncte termice, însă mai avem zone în care nu putem furniza deocamdată, deoarece lucrările de modernizare a rețelei de transport de pe străzile Soveja, Biruinței, Cutezătorilor, Gladiolei, Cumpenei, Badea Cârțan, Zmeurei sunt încă în desfășurare. Constructorul ne-a informat că urmează să finalizeze aceste lucrări în cursul zilei de joi 07.09.2023, iar după finalizarea lucrărilor vor urma operațiunile de umplere a rețelei de transport, reconectarea punctelor termice, și începerea furnizării apei calde de consum în dimineața zilei de sâmbătă 09.09.2023 către consumatorii afectați deocamdată de aceste lucrări.”, au anunțat reprezentanții Termoficare Constanța.
Apa caldă a fost oprită în municipiul Constanța între 22 august și 6 septembrie, perioadă în care au fost programate lucrări de întreținere și reparații la instalații ale sistemului de termoficare.