Polițiștii Biroului Rutier Constanța au desfășurat astăzi o acțiune pentru verificarea legalității transportului de persoane și de mărfuri.
Acțiunea s-a derulat la nivelul municipiului Constanța, fiind verificate autobuzele și microbuzele care transportă persoane sau mărfuri.
Astfel, au fost legitimați 26 de conducători auto și au fost verificate tot atâtea mijloace de transport.
În privința microbuzelor și autobuzelor de transport de persoane, s-a avut în vedere, cu precădere, verificarea respectării numărului maxim autorizat de pasageri.
În urma neregulor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 2.000 de lei.
Discussion about this post