În timp ce ancheta decurge greoi și deocamdată nimeni nu știe din ce cauză a avut loc explozia la nava aflată în largul mării la Sulina, autoritățile iau în calcul acum și o posibilă poluare cu hidrocarburi.
În urmă deflagrației care a avut loc în sala mașini, combustibilul aflat în tancuri ar putea ajunge în mare, motiv pentru care în zonă a fost trimisă nava Brizo, de la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), care a lansat și urmează să poziționeze în jurul navei sub pavilion Togo, un baraj antipoluare.
De regulă, acest tip de baraje se utilizează în caz de poluare accidentală cu hidrocarburi, produse chimice, sau orice alt potențial poluator. Acestea absorb hidrocarburile și nu permit ca ele să înainteze în mare.
În acest moment, autortățile care fac cercetări cu privire la incidentul naval au finalizat audierea celor 12 marinari, dar și inspecția cu scafandrii EOD. Deși Ministerul Apărarii Naționale refuză să ofere un punct de vedere, se conturează tot mai mulț ipoteza că explozia ar fi avut loc în interior navei, și nu ar fi survenit în urma unui impact cu o mină marina.
În acest caz, a fost deschis și un dosar penal în rem pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugerea ori avarierea unei nave ori a încărcăturii acesteia, precum și plasarea pe navă a unui dispozitiv sau obiect apt să distrugă nava, sau să cauzeze pagube de natură să pună în pericol siguranța navigației.
Va reamintim, incidentul a avut loc ieri dimineață, iar la scurt timp după explozie, marinarii au solicitat abandonul navei, iar ulterior au fost preluați de către autoritățile române și aduși la țărm în siguranță. Nava a fost eșuată controlat în zona portului Sulina.
Discussion about this post