Întinderea maximă a gheţii marine din Antarctica în 2023 a fost probabil cea mai scăzută de când au început înregistrările prin satelit, în 1979, a anunţat National Snow and Ice Data Center (NSIDC) din SUA, potrivit DPA.
Oamenii de ştiinţă de la NSIDC au declarat că, pe 10 septembrie, gheaţa marină din Antarctica a atins probabil întinderea maximă pentru anul acesta, de 16,96 milioane de kilometri pătraţi, cu peste 1 milion de kilometri pătraţi mai puţin decât precedentul record de extindere maximă scăzută, stabilit în 1986.
Întinderea gheţii este definită drept suprafaţa totală în care concentraţia de gheaţă este de cel puţin 15%.
Măsurătorile publicate luni reprezintă doar o constatare preliminară şi ar putea fi revizuite, deoarece condiţiile de iarnă continuă ar putea încă împinge nivelul întinderii gheţii mai sus, a remarcat NSIDC.
Centrul a precizat că va publica o analiză finală la începutul lunii octombrie.
Sursă: Agerpres





