Cu cât s-a majorat valoarea reabilitării marilor bulevarde?! Mai făceam unul

Peste 62 de milioane de lei! Atât plătim în plus, față de valoarea inițială, pentru reabilitarea zonei centrale și a două mari bulevarde ale Constanței.

Consilierii locali s-au reunit astăzi, în ședință extraordinară. Printre proiectele de hotărâre supuse votului s-au numărat și cele privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico-economici pentru proiectele de reabilitare a marilor bulevarde: „Îmbunătăţirea mobilităţii în municipiul Constanţa, între Gara CFR şi staţiunea Mamaia”, „Acces şi mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanţa” și „Îmbunătăţirea mobilităţii în municipiul Constanţa, zona bd. 1 Mai – Şoseaua Mangaliei”.

În decurs de aproximativ 2 ani, sumele s-au modificat considerabil.

Astfel, în ceea ce privește reabilitarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu, ce leagă stațiunea Mamaia de Gara Constanța, valoarea totală estimativă a lucrărilor a ajuns astăzi la 113.841.934,54 lei cu TVA, cu aproape 22 de milioane de lei mai mult față de valoarea estimată în martie 2019, respectiv 91.361.641,40 lei cu TVA.

O diferență considerabilă este în cazul proiectului privind zona centrală- 25 de milioane de lei cu TVA, valoarea estimată crescând de la 86.637.978,76 lei cu TVA, în iunie 2021, la 111.971.468, 41 lei cu TVA, astăzi.

Majorări de ordinul milioanelor de lei, 15.000.000 mai exact, sunt și în cazul proiectului ce vizează îmbunătățirea mobilității în zona bd. 1 Mai – Șoseaua Mangaliei. Valoarea proiectului a crescut de la 66,065.536,59 lei cu TVA, în noiembrie 2021, la 81.613.958,36 lei cu TVA, astăzi.

În total, vorbim despre o diferență de aproximativ 62 de milioane de lei cu TVA, bani, care cu puțină economie ar fi ajuns probabil pentru reabilitarea unui alt bulevard.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal