Președintele Ucrainei vine, astăzi, la Palatul Cotroceni. Invitația oficială a venit din partea președintelui României, Klaus Iohannis, care îl va întâmpina în jurul orei 13:00, pe Volodimir Zelenski.
Vizita reconfirmă continuarea sprijinului necondiționat al României pentru Ucraina, în contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva acestei țări, precum și caracterul special al relației bilaterale dintre România și Ucraina, potențialul acesteia și necesitatea discutării, la cel mai înalt nivel, a proiectelor și a temelor de interes comun.
Consultările politice aprofundate, la București, dintre Președintele Klaus Iohannis și Președintele Volodimir Zelenski vor permite, astfel, analizarea amplelor măsuri decise și puse în aplicare de România în sprijinul Ucrainei, în vederea consolidării acestora, precum și discutarea situației de securitate în regiune și la Marea Neagră și a demersurilor necesare pentru gestionarea acesteia.
Totodată, Președintele României va pune accentul pe abordări constructive și pragmatice în domeniile prioritare de cooperare bilaterală și de interes comun, în special pe extinderea conexiunilor transfrontaliere, dezvoltarea relațiilor economice, integrarea europeană și euroatlantică ale Ucrainei, precum și respectarea deplină a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.
De asemenea, Volodimir Zelenski va susţine un discurs în plenul reunit al Parlamentului, începând cu ora 17:00, după care va avea o întrevedere cu premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, la ora 17:40.
Cei doi șefi de stat s-au mai întâlnit săptămâna aceasta la Granada, la reuniunea Comunității Politice Europene, format care a debutat cu o întâlnire în plen în care tema centrală a fost Ucraina, pentru că aceste chestiuni legate de securitate ne preocupă pe toți.






