Deși partida Campionatului European din 2024 dintre Israel și Elveția fusese amânat, UEFA a reprogramat jocul și acesta se va disputa pe data de 15 noiembrie. În contextul războiului declanșat de gruparea Hamas în Israel, UEFA a luat decizia de a amâna partida cu Elveția din preliminariile pentru Campionatul European din 2024.
Jocul ar fi trebuit să se dispute inițial pe data de 12 octombrie, însă forul continental a luat decizia de a reprograma meciul pentru data de 15 noiembrie.
Principala adversară a României pentru calificarea la EURO 2024 va fi nevoită să joace 3 meciuri în decursul a 7 zile.
Pe 18 noiembrie Israel va înfrunta naționala României, iar pe 21 noiembrie Andorra.
Până în prezent, reprezentanții UEFA nu au specificat nimic despre partida dintre Kosovo și Israel, care era programată inițial pe data de 15 octombrie.
Preliminarii EURO 2024, clasamentul Grupei I
1. Elveția (17-5 golaveraj) 14 puncte
2. România (9-4) 12
3. Israel (7-7) 11
4. Belarus (4-11) 4
5. Kosovo (5-8) 4
6. Andorra (3-10) 2.
*Primele două clasate se vor califica la turneul final din vara anului viitor (14 iunie – 14 iulie), găzduit de Germania.
*La egalitate de puncte, departajarea se face în funcție de rezultatele din meciurile directe.