Taxiuri zburătoare. China a emis prima certificare din lume
China a emis oficial, la sfârșitul acestei săptămâni, prima certificare din lume pentru un taxi zburător autonom şi electric, a anunţat compania producătoare, semn al unei potenţiale autorizări iminente privind exploatarea comercială a acestor vehicule în întreaga ţară, informează AFP, citat de Agerpres.
„Certificatul tipizat”, care dovedeşte siguranţa şi navigabilitatea aparatului, a fost emis pentru o aeronavă construită de start-up-ul chinezesc EHang, unul dintre liderii mondiali din sectorul în plin avânt al mobilităţii aeriene urbane.
Este vorba despre primul eVTOL (‘Aeronavă electrică cu decolare şi aterizare verticale’) din lume care a obţinut un astfel de certificat, a precizat compania, ceea ce face din China una dintre naţiunile fruntaşe în acest domeniu.
Documentul indică faptul că vehiculul „îndeplineşte cerinţele de navigabilitate” şi „posedă capacităţile de siguranţă pentru operaţiuni cu echipaj uman” (cu oameni la bord – n.red.), a detaliat CAAC.
Solicitarea unui certificat tipizat este un proces îndelungat şi costisitor, dar care, odată ce documentul a fost obţinut, deschide larg uşa spre utilizarea aeronavelor de acest tip de către publicul larg.
Acest model va face obiectul unor examene de calificare operaţională şi va fi oficial pus în exploatare comercială după ce a îndeplinit cerinţele, a precizat CAAC.
Vom vedea în curând pasageri plătitori de bilete folosind aceste aeronave pe cerul Chinei? „Sperăm să devenim primii din lume, pe termen scurt, care lansează exploatarea comercială a eVTOL cu pilot automat”, a declarat Hu Huazhi, fondatorul şi CEO-ul companiei EHang.
sursa: Agerpres






Fii primul care comentează acest articol.