Un accident în lanț în care au fost implicate nu mai puțin de 158 de vehicule a avut loc pe autostrada I-55, în apropiere de New Orleans, Louisiana.
Potrivit autorităților americane, 7 persoane au murit și alte cel puțin 25 au fost rănite. Carambolul s-ar fi produs din cauza ceții dense, fenomen numit și super-ceață.
Imaginile de la fața locului sunt dramatice. Vehiculele au fost zdrobite, izbite unele de altele sau distruse de flăcări. Mulți oameni au stat inițial, șocați, pe plafonul mașinii, în timp ce alții strigau după ajutor.
După ce toate mașinile vor fi luate din zonă și locul accidentului va fi curățat, o echipă de specialiști va verifica și structura podului, pentru a vedea dacă a fost sau nu afectată, a transmis poliția.