UPDATE: Accident rutier cu două victime, pe varianta Ovidiu. O persoană a rămas încarcerată

Salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au fost solicitați să intervină pe varianta Ovidiu, unde un accident rutier s-a produs între două autoturisme. În urma coliziunii, două persoane au fost rănite, iar una dintre aceste a rămas încarcerată.

Evenimentul rutier a avut loc în apropiere de intersecția cu localitatea Poiana, transmite ISU Constanța.

Intervin la fața locului pompieri de la Detașamentul Palas cu un echipaj SMURD B2 și o autospecială cu apă și spumă (ASAS, plus o ambulanță din cadrul SAJ.

UPDATE 17:03

Victima încarcerată este o femeie conștientă, care a fost extrasă din autoturism și transportată la spital de echipajul SMURD B2 Palas.

În urma accidentului rutier, a rezultat încă o victimă, tot de sex feminin, transportată și aceasta, la spital de echipajul SAJ, conștientă.

Una dintre victime a suferit un traumatism toracic, iar cealaltă, traumatisme la membrele inferioare.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal