Două specii de scoici pe cale de dispariție au fost relocate de la Eforie Sud, cât timp se lărgesc plajele. Trăiesc doar în acel loc și au fost relocate ca să nu fie îngropate sub tonele de nisip aduse din largul mării pentru reconstructția plajei. Ulterior ele vor fi redate mediului lor natural.
Extrem de importante pentru calitatea apei, cele două specii de scoici trăiesc la adâncimi mici şi acţionează ca un filtru viu în apa mării. Cândva, pe toate plajele de pe litoralul românesc, scocile DONACILLA CORNEA și DONAX TRUNCULUS au ajuns acum pe lista speciilor protejate. Cele două specii de scoici sunt pe cale de dispariție pe litoralul românesc și nu se mai găsesc decât în această zonă, la Eforie Sud. De aceea este extrem de important ca acestea să fie scoase din mare, mutate într-un loc sigur și relocate apoi în habitatul natural după finalizarea lucrărilor de înnisipare.
Sunt două specii de scoici care erau foarte des întâlnite în anii ‘5o – ‘6o. Mai târziu, prin anii ‘7o -‘8o, din cauza poluării, a construcțiilor hidrotehnice, populațiile lor au suferit niste declinuri drastice” , spune Adrian Filimon, cercetător marin.
Patru milioane de metri cubi de nisip au fost scoși din largul mării. Tot nisipul va fi depus în apele puţin adânci de lângă coastă, pentru lărgirea plajei.
„Aceste scoici protejate au fost deja relocate în celula de plajă ,unele din ele stau în zona în care apa care ajunge la țărm, deci chiar pe linia țărmului, până la adâncime de aproximativ 1, 5 m iar celălalte la adâncimi de pina la 3-4 metri”, a precizat Marius Stamat ,director de șantier.
Salvarea speciilor aflate în pericol a fost impusă de Comisia Europeană, aşa că intreg procesul a fost supravegheat de experţii de mediu. În urma procesului de innisipare, plaja de la Eforie Sud va câștiga 50 de hectare și se va lărgi cu până la 140 de metri.
Discussion about this post