După 8 ani, naționala de fotbal a României a obținut calificarea la un Campionat European. Selecționata pregătită de Edi Iordănescu a învins Elveția în ultimul meci al preliminariilor pentru Campionatul European din 2024 și a încheiat pe primul loc în Grupa I.
Mai mult decât atât, tricolorii vor fi în urna a doua a tragerii la sorți ce va avea loc pe data de 2 decembrie, ceea ce înseamnă că vor evita adversari precum Ungaria, Turcia, Danemarca, Albania și Austria.
Ultimele trei locuri disponibile pentru Euro 2024 vor veni din Liga Națiunilor, după barajele din luna martie a anului viitor.
Iată echipele calificate la turneul final Euro 2024, cea de-a 17-a ediție a competiției:
Germania (țară gazdă)
Spania (câștigătoarea Grupei A)
Scoția (locul doi în Grupa A)
Franța (câștigătoarea Grupei B)
Olanda (locul doi în Grupa B)
Anglia (câștigătoarea Grupei C)
Italia (locul doi în Grupa C)
Turcia (câștigătoarea Grupei D)
Albania (câștigătoarea Grupei E)
Cehia (locul doi în Grupa E)
Belgia (câștigătoarea Grupei F)
Austria (locul doi în Grupa F)
Ungaria (câștigătoarea grupei G)
Serbia (locul doi în Grupa G)
Danemarca (câștigătoarea Grupei H)
Slovenia (locul doi în Grupa H)
România (câștigătoarea Grupei I)
Elveția (locul doi în Grupa I)
Portugalia (câștigătoarea Grupei J)
Slovacia (locul doi în Grupa J)
Croația (locul doi în Grupa D)
Tragerea la sorți a grupelor pentru Euro 2024 va avea loc în data de 2 decembrie, de la ora 19:00 (ora României) la „Elbphilharmonie” din Hamburg.
La tragerea la sorți se ține cont în primul rând de câștigătoarele de grupe, iar mai apoi de ocupantele locurilor 2.
Cum vor arăta urnele pentru tragerea la sorți de la Hamburg
Urna 1: Germania (țara gazdă), Portugalia, Franța, Spania, Belgia, Anglia.
Urna 2: Ungaria, Turcia, Danemarca, Albania, România, Austria.
Urna 3: Olanda, Scoția, Slovenia, Slovacia, Cehia, Croația.
Urna 4: Italia, Serbia, Elveția, Play-Off A, Play-Off B, Play-Off C.

sursa foto: facebook- Euro2024