România şi Serbia, cooperare la nivel european pentru creşterea capacităţii de răspuns în situaţii de urgenţăa

Un proiect de cooperare transfrontalieră între România şi Serbia privind gestionarea situaţiilor de urgenţă a fost semnat de autorităţile din cele două ţări, urmând să fie implementat în beneficiul comunităţilor locale din zona de frontieră română-sârbă, a informat astăzi MAI.

Astfel, miercuri, 29 noiembrie., a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „A more secure cross border area by enhancing the emergency response capability”, finanţat din Instrumentul de asistenţă de preaderare (IPA), depus de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (lider de proiect), în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne din Republica Serbia şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Banat’ al judeţului Timiş, se arată într-un comunicat dat publicităţii de MAI.

Scopul acestei cooperări vizează creşterea siguranţei şi protecţiei populaţiei prin îmbunătăţirea şi consolidarea capacităţii de intervenţie a serviciilor profesioniste de urgenţă şi a comunităţilor locale din zona transfrontalieră a celor două state.

Obiectivul general al proiectului urmăreşte pe de o parte prevenirea şi gestionarea riscurilor naturale şi a celor legate de activităţile umane, iar pe de altă parte dezvoltarea sistemelor şi a infrastructurilor de protecţie civilă şi de gestionare a dezastrelor.

Proiectul, care se va derula pe o perioadă de 36 de luni, presupune construirea şi operaţionalizarea unui centru de pregătire la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Banat’ al judeţului Timiş, unde 340 de pompieri salvatori vor exersa, în condiţii simulate de teren, proceduri şi tehnici specifice intervenţiilor de stingere a incendiilor, precum şi a celor aplicabile salvării persoanelor din medii ostile vieţii.

De asemenea, prin intermediul acestei cooperări, Ministerul Afacerilor Interne din Republica Serbia va achiziţiona echipamente specializate pentru intervenţia în situaţiile de urgenţă înregistrate în regiunea transfrontalieră, precum  vehicule de căutare – salvare şi  vehicule de stingere a incendiilor.

Valoarea totală a proiectului este de 9.500.000 euro, din care 8.075.000 euro reprezintă finanţare nerambursabilă asigurată prin Programul Interreg IPA România – Serbia.

Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal