Incendiu la o casă de pe strada Cuza Vodă! O femeie a fost rănită

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat, în această dimineață, în jurul orei 4:30, pe strada Cuza Vodă, din Constanța, unde a izbucnit un incendiu.

Potrivit primelor informații, o casă aflată la intersecția străzii Cuza Vodă cu bulevardul Ferdinand, a luat foc.

La fața locului, au intervenit Detașamentul Fripis cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, 2 autospeciale pentru stingere cu apă și spumă și Detașamentul Palas cu o ambulanță SMURD de tip B2.

Echipele de cautare-salvare au extras o victimă, de sex feminin, în vârstă de aproximativ 90 ani, intoxicată cu fum. Incendiul s-a manifestat la parterul casei, iar femeia a fost găsită la etajul 1.

Medicii au început imediat protocolul de resuscitare. În sprijin, a ajuns și echipajul SMURD C (echipaj cu medic).

Femeia a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportată la Spitalul Județean Constanța.

La ora 4:49, incendiul a fost lichidat. A ars o cameră pe o suprafață de 20 mp, restul locuintei, P+1, fiind afectat de fum.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal