RAJA S.A. implementează o platformă de management digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată

Tehnologia este o parte importantă din viața noastră. RAJA SA trece printr-un proces de transformare digitală și a luat măsuri importante de protecție cibernetică, conformându-se Directivei NIS – directivă privind securitatea rețelelor și sistemelor informatice.

„Principala tema de azi, digitalizarea, este finanțat prin POIM din noiembrie 2022. Având în vedere contextul și dinamica, a fost creata o noua axa de finanțare prin care se acorda finanțare pe doua axe. Una pe energie și una pe digitalizare. Este importanta pentru orice operator economic. Pe scurt, odată ce a fost disponibila aceasta posibilitate, am început sa lucram pentru axa de finanțare. În luna martie 2023, am semnat contractul de finanțare, cu o valoare de peste 11 milioane lei. Perioada de implementare este pana la 31.12.2023“ a spus Stelian Budeș

Implementarea sistemului de management digitalizat face ca eficiența în exploatare să crească considerabil. Se scurtează termenele de intervenție și se reduce timpul de introducere a datelor în sistem, ținând cont de faptul că acesta oferă informații din mai multe departamente, contabilitate, producție, aprovizionare, vânzări, marketing și resurse umane. Sistemul permite automatizarea unui număr mare de operațiuni, din diferite departamente, care ajută la eficientizarea fluxurilor de lucru. 

„în cadrul direcției, a fost implementată cu succes aplicația software la Direcția de Dezvoltare a Proiectelor RAJA SA. Dacă vorbim la nivel de autorizații de construire. Sunt 140 de AC. Aproape 70 de autorizații au fost recepționate. Vom mai închide peste 40 în 2024. La sistemul de canalizare, din 557 km sau realizat 441 km. În municipiul Constanța, astăzi sunt 13 contracte care produc lucrări și disconfort. Din acestea, unul este finalizat. Cel de pe Cuza Vodă e în recepție“ a adăugat Bogdan Atanasiu.

Proiectul în valoare totală de 11.669.616,00 lei  (2.358.403,43 euro) face parte din „Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa Prioritară 3 – “Dezvoltarea Infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor”, sprijinit financiar de Comisia Europeană.    

Programul recent finalizat reprezintă un pas important în transformarea digitală a societății și are un impact major asupra tuturor părților interesate, punându-se accentul pe furnizarea de informații concrete, esențiale și necesare pentru furnizarea de servicii moderne și de calitate superioară.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal