Zonele de litoral ale județelor Constanța și Tulcea sunt în această dimineață sub cod galben de vânt puternic.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vor fi intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55-60 km/h. Avertizarea nowcasting este valabilă până la ora 12:00.
În acest context, sunt sistate manevrele în porturile Constanța Nord, Constanța Sud-Agigea și Mangalia.
După ora 12:00, vântul va scădea în intensitate, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 5 grade Celsius, iar cele minime între -4 și 0 grade.
Cerul va fi mai mult noros și izolat sunt posibile precipitații mixte.





