Atenţie la carnea de porc! Avertismentul specialiştilor ANSVSA

În această perioadă, internetul abundă de anunţuri de vânzare de porci. Nu puțini sunt cei care resping ideea de a cumpăra carne din supermarket, căutând gustul autentic, „de țară”, pe care îl avea carnea în copilărie. Gospodinele au de unde alege. Se pot aproviziona fie de la supermaketuri, măcelării sau direct de la producători.

Aşa se face că mulţi producători au postat de ceva timp anunţuri cu vânzarea de carne de porc pentru Crăciun şi se laudă că animalele lor sunt de cea mai înaltă calitate. Aceştia susţin că porcii sunt crescuţi cu furaje bio şi că preţul este negociabil.

Pe OLX, Publi24 și nu numai, se găsesc sute de anunțuri de vânzare . Prețurile sunt mai mici decât la supermarket, iar asta îi îndeamnă pe mulți să aleagă această cale de a cumpăra. Concret, un kg de porc în viu este, în medie, 15 lei. Spre exemplu, un porc de 114-115 kg „în viu”, poate costa de la 1.715 lei la prețul de 15 lei/kg sau la 2.875 lei la prețul de 25 lei/kg 

Potrivit site-urilor de specialitate, imediat după sacrificare, înainte de a fi tranșat, porcul pierde circa 15% din greutate, doar prin scurgerea sângelui.

Specialiștii trag însă un semnal de alarmă și recomandă atenție maximă la sursa de proveniență a animalului.

Există riscuri de îmbolnăvire la care se expun toți cei care cumpără şi consumă carne a cărei origine nu este cunoscută.

Ca în fiecare an, Inspectorii ANSVSA îndeamnă oamenii să cumpere doar din spații autorizate, igienizate și în care se depozitează produsele în mod corespunzător.

Se recomandă atenție sporită și la prețul produselor. Chiar dacă oamenii sunt tentați să cumpere de unde e mai ieftin, de cele mai multe ori, produsele care au prețuri mai mici nu au fost verificate sanitar.

Achiziţionarea cărnii se va face numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe) şi trebuie să aibă ştampila de control sanitar-veterinar. Numai în aceste condiţii există garanţia unui produs sigur, ce nu va afecta sănătatea.

Evitaţi cumpărarea de carne de la persoane şi din locuri neautorizate chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic. Comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială.

Sacrificarea porcului în gospodărie se face de către medicul veterinar. Înainte de sacrificare este obligatorie contenția animalului, prin folosirea unor metode mecanice care să nu provoace durere, suferințe, contuzie sau rănire, potrivit normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor în timpul sacrificării şi uciderii din 11.08.2006.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal