Jucăm ruleta românească (sau mai corect spus, constănțeană) cu viețile oamenilor. Asta ne vine să scriem, atunci când vedem cât de periculoase sunt clădirile istorice lăsate de izbeliște. Clădirile au proprietari, însă, aceștia fac momentan un singur lucru, pun plăcuțe de avertizare, însă fără gând de reabilitare. Nu suntem absurzi și știm că restaurarea unui imobil clădit ca o operă de artă presupune investiții de zeci sau sute de mii de euro, însă trebuie să ne gândim și la siguranța trecătorilor.

Alegem un exemplu azi, mai exact o casă impunătoare de pe strada Cuza Vodă din Constanța, la intersecția cu Mihail Kogălniceanu. Două nume mari, pentru care avem puțin respect.
Această clădire frumoasă își pierde chipul, fațada, prin descopunere. Bucăți întregi cad din imobil, direct pe trotuar.

Zona cu pericole nu mai este încercuită, așa cum era până de curând, așa că oricine poate să treacă direct pe sub balcoanele și streașina casei.

Haideți să ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă acea bucată cădea în capul unui om sau al unui animal!

Este temă de gândire și pentru Poliția Locală, nu de alta, dar agenții ei în multe cazuri depășesc lunar venitul unui polițist de la Națională.